Comisarii și oficialii de rang înalt care vor participa săptămâna viitoare la reuniunile de primăvară ale FMI și Băncii Mondiale au primit noile recomandări, afirmă surse citate de Financial Times.
Sursele FT au spus că măsurile sunt asemănătoare celor utilizate în călătoriile în Ucraina și China, unde echipamentele IT standard nu pot fi utilizate din cauza temerilor legate de supravegherea rusă sau chineză.
„Alianța transatlantică s-a încheiat”
„Sunt îngrijorați că SUA ar putea accesa sistemele Comisiei”, a declarat un oficial.
Tratamentul acordat SUA ca potențial risc de securitate scoate în evidență cât de mult s-au deteriorat relațiile de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă în ianuarie. Acesta a acuzat UE că a fost creată „pentru a profita de SUA” și a anunțat tarife de 20% pentru produsele blocului comunitar, pe care ulterior le-a redus la jumătate pentru o perioadă de 90 de zile.
„Alianța transatlantică s-a încheiat”, a declarat un oficial al Uniunii Europene pentru cotidianul Financial Times.
Bruxelles și Washington sunt blocate în negocieri sensibile într-o serie de domenii în care ar fi în interesul ambelor părți să obțină informații sensibile despre cealaltă tabără.
Maroš Šefčovič, comisarul UE pentru comerț, poartă luni discuții la Washington cu secretarul pentru comerț Howard Lutnick, în încercarea de a soluționa escaladarea războiului comercial.
Trei comisari europeni vor călători la Washington pentru reuniunile FMI și ale Băncii Mondiale, în perioada 21-26 aprilie: Valdis Dombrovskis, comisarul pentru Economie; Maria Luís Albuquerque, șefa serviciilor financiare; și Jozef Síkela, responsabil cu asistența pentru dezvoltare.
Polițiștii de frontieră americani au dreptul de a confisca telefoanele
Comisia a confirmat că recomandările de securitate au fost actualizate recent, dar a refuzat să comenteze detalii specifice.
Oficialii au spus că recomandările pentru tot personalul care călătorește în SUA includ oprirea telefoanelor la frontieră și plasarea lor în huse speciale care le protejează de spionaj în cazul în care sunt lăsate nesupravegheate.
Există un risc suplimentar în SUA, unde polițiștii de frontieră au dreptul de a confisca telefoanele și computerele vizitatorilor pentru a verifica conținutul.