Debut al paradei militare din Piaţa Roşie

Marea paradă militară anuală care comemorează victoria din cel de-al doilea război mondial şi la care participă, pentru prima dată de la destrămarea Uniunii Sovietice, elemente de armament greu, a început vineri în Piaţa Roşie din Moscova.

Urmărește
80 afișări
Imaginea articolului Debut al paradei militare din Piaţa Roşie

Debut al paradei militare din Piaţa Roşie (Imagine: Mediafax Foto)

La ora 10.00 (09.00, ora României), după ce orologiul Kremlinului a sunat, ceremonialul a început prin trecerea în revistă a trupelor aliniate în faţa tribunii oficiale unde se aflau noul preşedinte rus, Dmitri Medvedev, şi premierul Vladimir Putin.

Ministrul Apărării, Anatoli Serdiukov, a inspectat la bordul unei maşini decapotabile trupele care reprezintă cele trei armate, terestre, aeriene şi marine, îmbrăcate în uniforme noi, create de designerul vestimentar rus Valentin Iudaşkin.

Această paradă, în care armamentul greu îşi reface apariţia după 18 ani de absenţă, este destinată "demonstrării potenţialului nostru în creştere în materie de apărare", a declarat luni preşedintele în exerciţiu, Vladimir Putin.

Succesorul său, Dmitri Medvedev, a moştenit o Rusie decisă să îşi reia locul pe scena internaţională, cu preţul generării de tensiuni în relaţiile cu Occidentul şi de ameninţări militare în Abhazia.

Statele Unite au anunţat, joi, expulzarea a doi ataşaţi militari americani din Rusia, decizie care survine la scurt tip după o măsură similară adoptată de Washington şi care a vizat un ataşat militar rus.

În total, 8.000 de militari şi 110 echipamente militare grele, tancuri, baterii antiaeriene mobile, rachete cântărind până la 100 de tone, vor defila în Piaţa Roşie.

Patru rachete de tip Topol-M, vârf de lance al forţelor strategice ruse, vor încheia parada. Piaţa Roşie va fi, de asemenea, survolată de 32 de avioane şi elicoptere, printre care şi bombardierul strategic de tip Tupolev 160.

Rusia sărbătoreşte victoria în cel de-al doilea război mondial în data de 9 mai. Războiul s-a încheiat oficial în Europa la 8 mai, la ora 23.00, ora Germaniei. Din cauza decarajului orar, în Rusia era deja ziua de 9 mai.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici