VIDEO Operaţiunile de salvare continuă în Turcia, după cutremur. Bărbat scos în viaţă de sub dărămături, după 26 de ore
Mobilizare exemplară în Turcia. După 26 de ore, salvatorii l-au scos de sub dărămături pe Helim Sari, un bărbat de 62 de ani.
Ceva mai devreme, au reuşit să salveze o femeie de 53 de ani. Fiecare viaţă salvată e aplaudată şi sărbătorită.
Peste 5.500 de oameni, ajutaţi de 20 de câini pregătiţi pentru operaţiuni de salvare continuă căutările.
Ultimul bilanţ arată că 28 de persoane şi-au pierdut viaţa în Turcia şi alte două în Grecia.
Peste 800 de oameni au fost răniţi în urma cutremurului de pe coasta Mării Egee, care a zguduit, vineri, oraşul Izmir din Turcia şi insula Samos din Grecia.
ATENŢIE, imagini cu puternic impact emoţional