Prima pagină » Știri externe » Decese suspecte la un spital din Budapesta. Poliţia anchetează administrarea unor doze fatale de morfină

Decese suspecte la un spital din Budapesta. Poliţia anchetează administrarea unor doze fatale de morfină

Poliţia a lansat o investigaţie după ce mai mulţi pacienţi au murit în urma administrării unor doze excesive de morfină la spitalul Uzsoki din Budapesta, relatează marţi cotidianul Magyar Hirlap.
Decese suspecte la un spital din Budapesta. Poliţia anchetează administrarea unor doze fatale de morfină

Poliţia a efectuat cercetări, sâmbătă, la secţia de laringologie a spitalului, unde pacienţii bolnavi de cancer în stadiul terminal ar fi primit doze de patru sau cinci ori mai mari de morfină în perioada 2005-2007, susţine cotidianul. Dozele mari de morfină ar fi condus la moartea pacienţilor în decurs de câteva zile de la administrare, adaugă acesta.

Investigaţia a fost generată de un raport al unui fost angajat al spitalului depus la poliţie.

Un medic, care a cerut să i se respecte anonimatul, a declarat pentru cotidianul citat că în mediile medicale circulă o informaţie potrivit căreia în unele spitale din Budapesta pacienţilor în stadiul terminal li se administrează o doză de morfină mai mare decât este necesar.

Medicul a citat un articol publicat în revista medicală Lege Artis Medicinae din aprilie care susţine că personalul spitalului a încetat să mai administreze calmante mai puţin puternice pacienţilor în stadiul terminal, înlocuindu-le cu morfină injectată intravenos conţinând de patru sau cinci ori cantitatea obişnuită pentru o doză. Potrivi revistei, pacienţii trataţi în acest mod intră în comă în câteva ore şi mor în câteva zile.

„S-a considerat o deviaţie de la practica normală dacă pacientul îşi recapătă cunoştinţa după ce s-a început administrarea morfinei”, adaugă pulicaţia.

Ivan Golub, directorul spitalului Uzsoki, a refuzat să comenteze aceste informaţii. El nici nu a negat, nici nu a confirmat informaţiile potrivit cărora poliţia a verificat spitalul.

Istvan Eger, preşedintele Camerei Medicale Ungare, a declarat că nevinovăţia trebuie presupusă pe durata investigaţiei.

Un caz similar a avut loc în urmă cu zece ani când o asistentă dintr-un spital din Budapesta a administrat doze fatale de amestec de morfină, Seduxen şi potasiu unor pacienţi în stadiu terminal. Asistenta, care a devenit cunoscută ca Black Angel în presa tabloidă, a fost condamnată la 11 ani de închisoare în 2003.