Decizia privind validarea mandatului de primar al Chişinăului, transferată la Curtea de Apel Bălţi
Curtea Supremă de Justiţie din R.Moldova a decis ca rezultatele alegerilor locale din 19 iunie să fie examinate de Curtea de Apel din Bălţi, transmite ProTV Chişinău.
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), care a contestat rezultatele alegerilor, s-a declarat mulţumit de decizia Curţii Supreme.
"Noi considerăm că la Curtea de Apel Bălţi hotărârea va fi mai imparţială, obiectivă şi echidistantă, deoarece magistraţii de la Bălţi sunt mai puţin vulnerabili la presiunile politice. Suntem mai optimişti. Chiar dacă (...) ne va respinge demersul, noi vom fi mai liniştiţi, pentru că decizia s-a luat fără presiuni", a declarat juristul PCRM, Sergiu Sârbu.
Curtea Supremă de Justiţie a luat decizia ca răspuns la solicitarea depusă de PCRM vineri, în vederea strămutării dosarului referitor la validarea mandatului de primar al lui Dorin Chirtoacă. Partidul Comuniştilor a afirmat că judecătorii de la Curtea de Apel Chişinău iau decizii politice şi nu sunt imparţiali.
PCRM contestă rezultatele celui de-al doilea tur de scrutin organizat la Chişinău şi solicită reluarea alegerilor pentru funcţia de primar. Conform rezultatelor anunţate după numărarea tuturor voturilor, liberalul Dorin Chirtoacă a obţinut 50,6 la sută din voturi, în timp ce contracandidatul său comunist, Igor Dodon, a obţinut 49,4 la sută din voturi.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


