Prima pagină » Life-Inedit » Vestigii extrem de rare ale unui oraş egiptean antic au fost descoperite în Marea Mediterană FOTO

Vestigii extrem de rare ale unui oraş egiptean antic au fost descoperite în Marea Mediterană FOTO

Vestigiile unei nave militare şi ale unui complex funerar au fost descoperite în timpul săpăturilor subacvatice la Thonis-Heracleion, fost mare port situat la gura de vărsare a Nilului, conform CNN. Anunţul a fost făcut luni, de către ministrul egiptean al Antichităţilor, care declară că resturile găsite sunt în stare foarte bună, fapt ce arată „măiestria şi bogăţia templelor din oraşul aflat în Marea Mediterană”. 
 
Nava este din era ptolemeică, are 25 de metri lungime, fundul plat, vâsle late, catarg şi pânze, construită în stilul Egiptului Antic, pentru navigarea pe Nil. Arheologii spun că vasul ar fi trebuit să ajungă pe cheiul templului lui Amon-Ra (Zeul Soarelui la egipteni), dar s-a scufundat în urma unui cutremur, în secolul al II-lea înainte de Hr. 
 
În ceea ce priveşte complexul funerar, acesta datează din secolul al IV-lea î.Hr. iar construcţiile acestuia înfăţişează picturi cu comercianţii greci care au trăit în oraş, în temple somptuoase construite chiar de ei, lângă templul lui Amon-Ra. Au fost distruse în ultimele dinastii fanariote, odată cu aşezarea funerară.
 
Oraşul Thonis-Heracleion avea un rol important: acela de a controla intrarea în Egipt însă doar până în anul 331, când Alexandru cel Mare a fondat cetatea Alexandria. 
 
Ca urmare a mai multor seisme şi maree, oraşul a fost distrus şi scufundat. Thonis-Heracleion a fost redescoperit în 2001, însă o mare parte din vestigii au rămas sub ape.