MONITORUL APĂRĂRII | Rusia exprimă „preocupare” privind provocările Statelor Unite la adresa Iranului

Publicat: 15 05. 2019, 14:45
Actualizat: 24 11. 2021, 16:10

„Constatăm că escaladarea tensiunilor pe această temă continuă”, a declarat miercuri Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de cotidianul Le Figaro.

Întrebat despre asigurările oferite de Mike Pompeo, Dmitri Peskov a precizat: „Se poate vorbi cu greu de asigurări: situaţia este evidentă, continuă escaladarea crizei”.

„Observ cu regret deciziile Iranului, dar aceste decizii ale Iranului nu au fost luate voluntar, ci ca reacţie la presiuni. Acţiunile Statelor Unite provoacă Iranul”, a subliniat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin.

Statele Unite nu vor război cu Iranul, dar vor reacţiona adecvat dacă vor fi atacate obiective americane, a declarat marţi seară secretarul de Stat Mike Pompeo după întrevederea cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. „În mod absolut, noi nu vrem război cu Iranul. Dar le-am arărat clar iranienilor că dacă vor fi atacate interesele americane, în mod categoric vom riposta adecvat”, a afirmat Mike Pompeo în staţiunea Soci, situată pe litoralul rus al Mării Negre.

La rândul său, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a exprimat speranţa că informaţiile referitoare la trimiterea a 120.000 de militari americani în Orientul Mijlociu nu sunt adevărate. „Sper că zvonurile referitoare la presupusa mobilizare de către armata SUA a 120.000 de militari sunt lipsite de fundament, mai ales că regiunea este afectată deja de o serie de conflicte”, a afirmat Serghei Lavrov.

CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI ÎN MONITORUL APĂRĂRII ŞI SECURITĂŢII