„S-a hotărât, în noaptea (de duminică spre luni), că marţi se va organiza un marş de un milion de persoane”, a declarat Eid Mohammad, membru al acestei mişcări şi unul dintre organizatori.
„Am hotărât, de asemenea, să lansăm o grevă generală”, a adăugat el.
Apelul la grevă a fost lansat, iniţial, duminică seara, de muncitori din oraşul Suez, unul dintre cele mai importante trei oraşe din ţară, alături de Cairo şi Alexandria, în care au avut loc manifestaţii şi proteste deosebit de violente, în care s-au instituit interdicţii de circulaţie.
„Ne alăturăm muncitorilor din Suez şi vom începe o grevă generală până când cerinţele noastre vot fi satisfăcute”, a declarat unul dintre organizatori, Mohamed Waked.