- Home
- Externe
- MOSCOVA, (05.04.2017, 17:45)
- Andrei Ionascu
Dejucarea celui de-al doilea atac a salvat sute de vieţi la metroul din Sankt-Petersburg
Albert Sibirsky, un angajat al metroului din Sankt-Petersburg, a declarat miercuri că aproximativ 200 de oameni ar fi putut fi afectaţi de o explozie la staţia de metrou Ploşcead Vosstaniya, aflată în centrul oraşului, dacă bomba nu ar fi fost descoperită şi dezamorsată, relatează agenţia Tass.
Urmărește
2527 afișări
Dejucarea celui de-al doilea atac a salvat sute de vieţi la metroul din Sankt-Petersburg - angajat (Imagine: Hepta/ Mediafax Arhiva Foto)
"În timp ce inspectam staţia, am găsit un obiect suspect şi am raportat imediat. Se afla la punctul de transfer dintre două linii de metrou, zonă în care se află mereu foarte mulţi oameni, între 150 şi 200 de călători", a declarat Albert Sibirsky pentru televiziunea Rossiya 24.
Anterior, Comisia de Investigaţii din Rusia a anunţat că dispozitivul explozibil dezamorsat era plasat în interiorul unui stingător de incendii, iar declanşarea urma să se facă prin intermediul unui telefon mobil. Bomba ar fi conţinut un kilogram de TNT.
O explozie considerată atac terorist a avut loc luni după-amiază la metroul din Sankt Petersburg, la bordul unui tren care circula între staţiile Sennaia Ploşcead şi Institutul Tehnologic. Potrivit ultimului bilanţ, 14 persoane au murit, iar alte 49 au fost rănite în atentatul comis cel mai probabil de către un sinucigaş, în persoana lui Akbarjon Djalilov, un islamist rus de origine kîrgîză care ar avea legături cu insurgenţii din Siria.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România
Citeşte şi: Aproximativ 30 de persoane,trimise în Turcia pentru a primi îngrijiri medicale după atacul din Siria
Citeşte şi: Kazahstanul se oferă să asiste Rusia în ancheta privind explozia de la metroul din Sankt-Petersburg
Citeşte şi: Rusia şi Siria resping acuzaţiile privind implicarea în atacul chimic, atribuindu-l rebelilor
Citeşte şi: Parlamentul European a stabilit principalele linii de negociere privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:23
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1064. Zelensky: Ucraina se va alătura NATO dacă Trump doreşte / Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
-
astăzi, 14:20