Raportul, intitulat „Coreea de Nord: un sistem medical în ruine„, se bazează pe mărturiiile a 40 de nord-coreeni care au fugit în străinătate.
Autorităţile nord-coreene susţin că sistemul medical este gratuit, dar numeroşi martori intervievaţi de Amnesty declară că au plătit pentru îngrijirile medicale încă din anii 1990.
Potrivit raportului, medicii sunt recompensaţi cu ţigări, băuturi sau alimente, pentru consultaţiile simple, şi cu bani pentru operaţii.
Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Coreea de Nord a cheltuit mai puţin decât orice altă ţară din lume pentru sănătate, adică mai puţin de un dolar de persoană pe an.
„Populaţia Coreei de Nord are nevoie urgentă de ajutoare medicale şi alimentare”, afirmă Catherine Baber, un reprezentant al Amnesty International.
„Incapacitatea regimului de a oferi informaţii elementare privind stocurile de medicamente este cu atât mai îngrijorătoare cu cât ţara luptă împotriva epidemiei de tuberculoză”, avertizează Baber.
Sute de mii de nord-coreeni au murit de foame în anii 1990.