Delegaţie a ambasadei americane, atacată cu pietre în sudul Libanului
Un purtător de cuvânt al ambasadei SUA a confirmat producerea unui incident, în care au fost implicaţi „angajaţi care au revenit la cancelarie”.
„Nu există răniţi”, a adăugat el, refuzând să confirme informaţiile publicate de presa locală, potrivit cărora printre diplomaţi s-ar fi aflat şi însărcinatul cu afaceri politice.
Conform surselor citate, „un grup de tineri a interceptat o delegaţie a ambasadei americane, la ieşirea dintr-un restaurant, şi a început să-i insulte pe membrii acesteia, înainte de a arunca pietre şi sticle goale către ei”.
Sudul Libanului este unul dintre bastioanele mişcării şiite Hezbollah, considerată de Statele Unite şi Israel drept organizaţie teroristă.
Forţele de securitate internă care însoţeau delegaţia americană au intervenit, însă tinerii au continuat să arunce cu pietre în geamurile uneia dintre maşinile acesteia.
Ulterior, la faţa locului au ajuns membri ai forţelor armate, care i-au arestat pe trei dintre atacatori.