Prima pagină » Life-Entertaiment » Se împlinesc 14 ani de la concertul susţinut sub nivelul mării. Artista a setat un record mondial pe data de 2 octombrie 2006
Se împlinesc 14 ani de la concertul susţinut sub nivelul mării. Artista a setat un record mondial pe data de 2 octombrie 2006
Dacă numele Katie Melua nu îţi spune prea multe, află că aceasta era în 2006 cântăreaţa cu cele mai mari vânzări în Europa. Născută în Georgia, Katie s-a mutat în Marea Britanie la 8 ani iar la 23 intra în Cartea Recordurilor.
Ea a cântat pe o platformă din Marea Nordului la o adâncime de 303 metri. Katie s-a antrenat din greu înainte să susţină concertul. Trebuia să fie pregătită în cazul oricărei probleme.
Katie Melua, cântăreaţă: Din punct de vedere al acusticii, spaţiul în care cânt astăzi este diferit de orice alt loc în care am cântat. Este un ecou uluitor, dar e o întârziere lungă astfel că nu afectează într-un mod rău, ci într-un mod incredibil.
5 milioane de oameni îi cumpărau albumul în acel an. Concertul sub nivelul mării a fost difuzat în întreaga lume iar numele de Katie Melua era dat unui asteroid şi unui tip de lalea.
Anul acesta, Katie Belua va lansa cel de-al 8-lea album din carieră. Nu a mai avut la fel de mult succes în ultimii ani.