Democraţii din Camera Reprezentanţilor afirmă că vor continua ancheta privind ingerinţele Moscovei

Publicat: 14 03. 2018, 04:32
Actualizat: 29 03. 2019, 04:26

Congresmenii republicani din Comisie au anunţat că ancheta în cazul ingerinţelor Moscovei în campania electorală din SUA nu a oferit nicio dovadă care să sugereze o presupusă colaborare între echipa de campanie a lui Donald Trump şi Rusia.

„Vom face tot ce este posibil pentru a ne continua munca. Există persoane care doresc să coopereze cu comisia noastră şi să ofere informaţii şi vor continua să facă asta”, a declarat Adam Schiff, liderul democraţilor din Comisia pentru Informaţii.

Schiff a mai adăugat că democraţii vor întocmi un raport separat în care vor fi oferite detalii despre dovezile disponibile până în acest moment, afirmând că poate spune „cu încredere” că există dovezi semnificative ale colaborării între echipa de campanie a lui Trump şi Rusia.

Democraţii au emis şi un raport despre situaţia actuală a anchetei, incluzând o listă de peste 30 de martori care încă nu au fost audiaţi de Comisie.

Printre persoanele aflate pe această listă se numără Reince Priebus, fost şef de cabinet la Casa Albă, Sean Spicer, fost purtător de cuvânt al Casei Albe, dar şi Natalia Veselnitskaya, o avocată rusă cu care fiul cel mare al preşedintelui Trump a avut o întrevedere în iunie 2016.