Democraţii preiau controlul asupra Senatului după ce au câştigat alegerile în Georgia

Publicat: 06 01. 2021, 23:59
Actualizat: 15 04. 2021, 20:08

Raphael Warnock, pastor baptist, a câştigat alegerile în Georgia şi devine primul senator de culoare din acest stat şi doar al 11-lea membru afro-american al Senatului din istoria SUA.

În discursul de revendicare a victoriei, Warnock i-a adus un omagiu mamei sale, Verlene, care în adolescenţă a fost muncitor agricol.

„Zilele trecute – pentru că aceasta este America – mâinile în vârstă de 82 de ani, care obişnuiau să culeagă bumbacul altcuiva, au mers la urne şi l-au ales pe fiul ei cel mic ca senator al Statelor Unite”, a spus el.

Ulterior, presa americană a anunţat şi victoria lui Jon Ossoff, ceea ce înseamnă că democraţii obţin controlul asupra Senatului.

Ca urmare a celor două victorii din Georgia, democraţii şi republicanii vor avea acum fiecare acelaşi număr de locuri în Senat, camera superioară a Congresului. Cu toate acestea, vicepreşedintele ales, democratul Kamala Harris va prezida Senatul şi va avea dreptul la vot în caz de egalitate.

Acest lucru oferă administraţiei Biden o şansă mai mare de a-şi pune în practică agenda de lucru pe teme precum sănătatea şi schimbările climatice.

Senatul are, de asemenea, puterea de a aproba sau respinge nominalizările lui Biden pentru funcţii de cabinet şi judecători.

Alegerile au fost reluate în Georgia deoarece niciunul dintre candidaţii la alegerile generale din noiembrie nu a obţinut peste 50% din voturi.