Confruntări violente sporadice se înregistrau joi dimineaţă în capitala Greciei, între protestatari mascaţi, înarmaţi cu pietre şi bastoane, şi forţele de ordine, care au recurs la gaze lacrimogene şi grenade de diversiune.
Manifestanţii au reacţionat violent, miercuri după-amiază, la votul din Parlament privind programul de austeritate propus de Guvern, dezbaterile fiind însoţite de greve şi proteste.
Parlamentul grec urmează să voteze joi o a doua lege, care face posibile măsuri bugetare individuale şi privatizarea unor active ale statului.
Parlamentul Greciei a aprobat miercuri programul de austeritate propus de guvern, necesar pentru ca statul să primească următoarea tranşă, de 12 miliarde de euro, dintr-un împrumut extern şi să evite falimentul.
Aprobarea de către Parlament a măsurilor de austeritate reprezintă pentru guvern prima etapă a unui program de 78 de miliarde de euro, care pe lângă reducerile de cheltuieli în valoare de 28 de miliarde de euro decise miercuri vizează şi privatizări în valoare de 50 de miliarde de euro. Votul din Parlament, umbrit de o grevă de 48 de ore, a devenit ţinta unor proteste violente care au dus la intervenţia poliţiei împotriva manifestanţilor, notează Bloomberg.