Guvernatorul Jack Markell, care s-a pronunţat în favoarea mariajului gay, a semnat textul adoptat anterior, marţi, de către Senat, cu un scor strâns, de 12 voturi la nouă.
Alte zece state americane au legalizat, începând din 2004, căsătoria între persoane de acelaşi sex, inclusiv Rhode Island, săptămâna trecută, urmând exemplul statelor Connecticut, Maine, Massachusetts, New Hampshire, Vermont, New York, Iowa, Maryland şi Washington.
Capitala federală, Washington DC, care nu este un stat, a legalizat, de asemenea, acest tip de căsătorie.
Această problemă urmează să fie abordată de congresmenii din Minnesota în perioada următoare.
Este o „victorie istorică”, şi-a exprimat satisfacţia asociaţia Human Rights Campaign, care militează pentru căsătoria pentru toţi, faţă de votul din Delaware, unde erau autorizate, deja, uniuni civile.
Delaware va recunoaşte şi căsătoriile între persoane de acelaşi sex încheiate în celelalte state.
Curtea Supremă de la Washington urmează să se pronunţe asupra problemei căsătoriei între persoane de acelaşi sex la sfârşitul lui iunie.