Deputaţii europeni se declară îngrijoraţi pentru independenţa justiţiei ruse
Parlamentul European s-a declarat joi "preocupat" de "numărul tot mai mare de cazuri de încălcare a drepturilor omului" în Rusia şi de "îndoielile" asupra independenţei justiţiei din această ţară, relatează AFP.
"Mai multe procese şi proceduri judiciare din ultimii ani au generat îndoieli asupra independenţei şi imparţialităţii instituţiilor judiciare" din Rusia, notează eurodeputaţii, într-o rezoluţie adoptată la Strasbourg.
Acest vot intervine cu o săptămână înaintea unei vizite la Bruxelles a principalilor miniştri ruşi, inclusiv a premierului Vladimir Putin, pentru o reuniune referitoare la energie şi comerţ.
Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a precizat marţi că preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, va aborda "cu siguranţă" cu Putin situaţia drepturilor omului în Rusia, cu această ocazie.
Joi, Parlamentul şi-a exprimat "preocuparea în faţa rapoartelor care evocă procese cu caracter politic, proceduri inechitabile şi absenţa anchetelor privind crime grave".
Rezoluţia citează în particular cazurile fostului preşedinte al grupului petrolier Iukos, Mihail Hodorkovski, şi al principalului său asociat, Platon Lebedev, încarceraţi din 2003 şi condamnaţi în 2005 la opt ani de detenţie pentru escrocherie şi evaziune fiscală.
La 30 decembrie, pedeapsa lor a fost prelungită până în 2017, pentru furt de petrol şi spălare de bani. Acest al doilea proces a fost considerat de numeroşi observatori drept continuarea unei reglări de conturi politice cu un om de afaceri care a ţinut piept Kremlinului şi a finanţat opoziţia. Verdictul a fost criticat de numeroase capitale occidentale.
Parlamentul "deplânge" de altfel "arestările repetate ale unor personalităţi ale opoziţiei", precum Boris Nemţov, fostul vicepremier al lui Boris Elţîn.
Nemţov, care face parte din mişcarea de opoziţie Solidarnost, a fost încarcerat 15 zile la începutul anului, pentru că a participat la o manifestaţie neautorizată la Moscova, la 31 decembrie.
Aflat în vizită săptămâna aceasta la Parlamentul European, el a apreciat că Vladimir Putin a "înfiinţat un stat mafiot corupt".


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

