Deschiderea unui consulat român la Lausanne, întârziată de rechemarea ambasadorului - presă
Deschiderea unui consulat al României la Lausanne riscă să fie întârziată, după ce ambasadorul român la Berna, Ionel Nicu Sava, a fost rechemat la Bucureşti prin "decret prezidenţial", potrivit unei surse apropiate ambasadei, relatează cotidianul Le Temps, în ediţia electronică de marţi.
Departamentul Federal al Afacerilor Externe (DFAE) a confirmat că "ambasada României a depus la 15 martie 2011 o cerere de deschidere a unui consulat la Lausanne, condus de un consul onorific", care ar trebui să fie o personalitate romandă ce cunoaşte bine această ţară.
"Protocolul DFAE a solicitat ambasadei la 6 aprilie 2011 informaţii mai detaliate pe această temă", adresându-i în acelaşi timp directiva privind funcţionarea posturilor consulare încredinţate unor consuli onorifici, precizează Departamentul. Ambasada nu a răspuns însă, până în prezent, solicitării DFAE. Va trebui fără îndoială aşteptată nominalizarea unui nou ambasador, preconizată într-un termen de două luni, pentru ca dosarul să progreseze.
Acesta este un aspect negativ, deoarece consulatul de la Lausanne ar trebui să preia, în Elveţia romandă, sarcinile celui de la Geneva, care este vacant de când consulul onorific Pierre Hiltpold a încetat să mai exercite această funcţie, comentează Le Temps.
România vrea să aibă o reprezentanţă consulară în fiecare dintre regiunile lingvistice elveţiene, în special din cauza crizei de încredere a populaţiei faţă de romi şi în contextul dezbaterii politice privind libera circulaţie a persoanelor. Consulatul de la Lausanne ar urma să le completeze pe cele de la Zurich şi Lugano.
Preşedinta Confederaţiei Elveţiene, Micheline Calmy-Rey, va merge joi la Bucureşti, dar nu are prevăzute discuţii despre acest consulat, ceea ce nu înseamnă însă că subiectul nu va fi abordat. Discuţiile se vor axa pe probleme bilaterale, precum prelungirea termenului tranzitoriu pentru libera circulaţie a cetăţenilor români, decisă în mai de Consiliul Federal, şi contribuţia elveţiană la extinderea Uniunii Europene.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului