Bilanţul precedent, anunţat de surse medicale din L’Aquila, indica 228 de victime în urma seismului, 15 dintre acestea nefiind încă identificate.
Premierul italian, Silvio Berlusconi, a anunţat, marţi, că seismul s-a soldat şi cu peste 1.000 de răniţi, dintre care 100 erau în stare gravă.
Referitor la persoanele rănite, premierul italian a precizat că "numărul lor depăşeşte cu puţin 1.000, dintre care 500 sunt spitalizate, iar dintre acestea 100 se află în stare gravă".
Căutarea eventualilor supravieţuitori va continua pentru încă 48 de ore, a anunţat el.
Îmbrăcat în negru şi arătând obosit, şeful Guvernului a estimat că "operaţiunile de salvare se defăşoară în mod total satisfăcător".
El a anunţat că până marţi seara vor fi instalate 20 de tabere de corturi, echipate cu 16 bucătării de campanie, care vor putea primi "14.500 de persoane".
"Mulţumesc ţărilor străine pentru solidaritatea lor, dar le cerem să nu trimită ajutoare aici. Suntem în măsură să răspundem singuri nevoilor, suntem un popor mândru şi care are (aceste) mijloace. Le mulţumim, dar ne vom descurca singuri", a declarat Silvio Berlusconi.
Acesta a anunţat, de asemenea, că 1.500 de tehnicieni vor demara de miercuri controale la clădirile din zona afectată de cutremur.
"Cea mai sensibilă fază începe mâine, deoarece va trebui să controlăm locuinţele pentru a estima pagubele. Vom controla peste tot, cameră cu cameră din miile de case. Circa 1.500 de tehnicieni înalt calificaţi vor fi însărcinaţi cu această operaţiune", a spus premierul italian.
Cinci români au murit în cutremurul din Italia
"Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile italiene au confirmat decesul unui minor, cetăţean român. Numărul românilor, victime ale cutremurului din Italia, se ridică până în prezent la cinci", precizează MAE.
Bilanţul cutremurului nu este încă definitiv, numărul victimelor scoase de sub dărâmături fiind în creştere.