Boris Johnson efectuează o vizită neanunţată la Kiev, cu ocazia Zilei naţionale a Ucrainei
Premierul în funcţie al Marii Britanii, Boris Johnson, s-a deplasat miercuri la Kiev, într-o vizită neanunţată care are rolul exprimării solidarităţii cu Ucraina cu ocazia Zilei Independenţei, informează postul de televiziune Sky News.
Boris Johnson s-a întâlnit cu preşedintele Volodimir Zelenski, în centrul Kievului.
„Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina ne priveşte pe toţi. De aceea, mă aflu astăzi în Kiev. De aceea, Marea Britanie va continua să fie alături de prietenii noştri ucraineni”, a afirmat Boris Johnson.
„Sunt încrezător că Ucraina poate câştiga acest război şi că îl va câştiga”, a subliniat premierul britanic în exerciţiu.
Cu ocazia vizitei, Boris Johnson a anunţat asistenţă militară suplimentară pentru Ucraina, în valoare de 54 de milioane de lire sterline (64 de milioane de euro), inclusiv 2.000 de drone de recunoaştere şi atac, sisteme de artilerie şi rachete antitanc.
„În ultimele şase luni, Marea Britanie a stat umăr la umăr alături de Ucraina, susţinând această ţară suverană pentru a se apăra de acest invadator barbar, aflat în ilegalitate. Actualul pachet de susţinere va oferi un nou impuls în materie de capabilităţi forţelor armate ucrainene, permiţându-le să continue să respingă forţele ruse şi să lupte pentru libertate”, a subliniat Boris Johnson.