Descoperire şocantă în Libia: Peste 50 de cadavre în descompunere, găsite într-un hotel din Sirt

Publicat: 24 10. 2011, 10:39
Actualizat: 06 11. 2012, 14:44

Organizaţia pentru drepturile omului a declarat că descoperirea a fost făcută duminică, la hotelul Mahari din Sirt.

„Am găsit 53 de cadavre aflate în descompunere, aparent foşti susţinători ai lui Kadhafi, într-un hotel abandonat din Sirt. Unele dintre victime aveau mâinile legate la spate când au fost împuşcate”, a declarat Peter Bouckaert, director în cadrul Human Rights Watch.

„Această situaţie trebuie adusă imediat în atenţia autorităţilor libiene, care trebuie să ancheteze ce s-a întâmplat şi să îi tragă la răspundere pe cei responsabili”, a adăugat el.

Locuitorii din zonă au declarat că au găsit trupurile neînsufleţite săptămâna trecută, după încetarea confruntărilor de la Sirt.

Deşi oraşul a fost eliberat complet abia săptămâna trecută, zona unde se află hotelul era controlată de combatanţii autorităţilor de tranziţie încă de la începutul lunii octombrie, a precizat Human Rights Watch.