Potrivit lui Robert Sumwalt, de la agenţia guvernamentală pentru siguranţa transporturilor (NTSB), sistemul de propulsie din spatele navei nu a răspuns la ordinele sale şi el nu a putut nici să frâneze, nici să împiedice vaporul să intre în chei.
Potrivit aceleiaşi surse, căpitanul a explicat, de asemenea, că în momentul accidentului, motoarele ambarcaţiunii, care transporta peste 300 de persoane din New Jersey către New York, s-au oprit simultan.
„Când vaporul a ajuns (la chei), căpitanul a descoperit că sistemul de propulsie din spate nu funcţiona conform prevederilor”, a continuat Sumwalt: „El a declarat că la un moment dat cele două motoare diesel au încetat să funcţioneze”.
Căpitanul feribotului a fost interogat timp de peste trei ore de anchetatorii din cadrul NTSB, a declarat Sumwalt, precizând că bărbatul în vârstă de 36 de ani avea 17 ani de experienţă pe feribot, dintre care 12 în calitate de căpitan.
Acesta din urmă i-a asigurat pe anchetatori că în ziua accidentului se simţea „odihnit” şi şi-a făcut „orele normale” de serviciu.
Potrivit lui Sumwalt, rezultatele testelor de alcoolemie ale membrilor echipajului s-au dovedit negative, iar cele privind consumul de droguri nu sunt cunoscute încă.
Dintre cele 74 de persoane rănite în timpul accidentului, două au fost spitalizate în stare gravă. Feribotul a ajuns „cu viteză la debarcaderul” Pier 11, în East River, în sudul Mahnattanului, a povestit un pasager pentru postul de televiziune NBC New York.
Mii de persoane călătoresc zilnic cu feriboturile care traversează East River sau Hudson (vest), pentru a veni la serviciu pe insula Manhattan, din Brooklyn sau New Jersey vecin. Accidentele sunt însă rare.