- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (15.12.2017, 14:37)
- Mircea Olteanu
Destrămarea monarhiilor balcanice în ultimul secol de istorie
Regimurile monarhice erau predominante în Europa, inclusiv în regiunea balcanică, la începutul secolului XX, însă, în prezent, la distanţă de un secol, monarhiile din Balcani au dispărut complet.
Urmărește
1974 afișări
Destrămarea monarhiilor balcanice în ultimul secol de istorie
Concomitent cu înfiinţarea României Mari, la finalul Primului Război Mondial, odată cu dezintegrarea Imperiului dualist Austro-Ungar, în jurul regatului Serbiei se forma Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor, proclamat pe data de 1 decembrie 1918. În anul 1929, statul a fost redenumit ca Regatul Iugoslaviei.
Încă de la înfiinţare, noul stat a fost condus de dinastia sârbă Karađorđević, care a condus regatul până la invazia nazistă, în primăvara anului 1941.
Aflat în exil în Marea Britanie, Petru al II-lea, ultimul suveran al Iugoslaviei, a fost detronat în mod oficial în anul 1945 de partizanii comunişti conduşi de Iosip Broz Tito.
Petru al II-lea era fiul suveranului Alexandru I al Iugoslaviei şi al principesei Maria, a doua fiică a regelui Ferdinand I al României.
După prăbuşirea monarhiei dualiste, în Ungaria a venit la putere regimul comunist condus de Bela Kun, care a fost înlăturat în urma unui scurt război cu România, în anul 1919.
În 1920, amiralul Miklós Horthy a fost numit regent, cu rolul de reprezentant oficial al regelui Carol al IV-lea de Habsburg, însă Horthy a păstrat această funcţie şi după moartea suveranului, doi ani mai târziu.
Ungaria a continuat să fie în mod oficial un regat până în anul 1946, deşi nu a mai existat un suveran al Ungariei după moartea lui Carol al IV-lea.
Proclamat în anul 1908, Regatul Bulgariei, cunoscut şi drept al Treilea Ţarat Bulgar, a fost condus de dinastia de Saxe-Coburg-Gotha-Koháry până la dizolvarea regimului monarhic, în 1946.
Ultimul ţar bulgar, Simeon al II-lea, a avut o viaţă tumultuoasă, fiind forţat de comunişti să abdice în 1946, după doar trei ani de domnie, însă, cinci decenii mai târziu, a devenit prim-ministru al Bulgariei între 2001-2005.
Regatul Greciei, proclamat în anul 1832, a avut o istorie zbuciumată, rezistând cu o întrerupere de unsprezece ani până în 1973. Dinastia de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg a condus Grecia în cea mai mare parte a acestei perioade.
Regina mamă Elena, fiica regelui Constantin I al Greciei, a fost soţia principelui moştenitor Carol al României (viitorul rege Carol al II-lea) şi mama regelui Mihai I al României.
În cele din urmă, cea mai efemeră dintre monarhiile balcanice a fost cea din Albania. Regatul albanez a fost fondat în anul 1928, atunci când preşedintele Ahmet Muhtar Zogolli a fost proclamat rege ca Zogu I, primul şi ultimul suveran al acestui stat. Acesta a domnit până în 1939, fiind înlăturat în urma invaziei italiene.
Albania s-a aflat în această perioadă sub influenţa Italiei fasciste conduse de dictatorul Benito Mussolini.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Neutralitatea internetului nu mai există în SUA. Măsura care deschide calea unor "culoare rapide" pentru anumiţi abonaţi
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cine este omul care conduce cel mai important lanţ de restaurante din România şi coordonează o echipă de 1.500 de oameni
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
Cum a ajuns Jennifer Aniston să fie implicată în drama conjugală a soților Obama. Adevărul din culise!
CANCAN.RO
Orașul din România în care vom avea două zile de NINSOARE la început de februarie, potrivit meteorologilor AccuWeather
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe