- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Detalii despre noua "rachetă monstru" Hwasong-17 a Coreei de Nord
Coreea de Nord a anunţat că a testat noua sa rachetă balistică intercontinentală (ICBM) Hwasong-17, în ceea ce, potrivit analiştilor, ar putea fi prima lansare reuşită a sistemului, scrie Reuters.
CÂT DE MARE ESTE RACHETA?
Hwasong-17 este cea mai mare rachetă nucleară a Coreei de Nord şi este cea mai mare rachetă intercontinentală transportabilă cu combustibil lichid din lume.
Diametrul său este estimat între 2,4 şi 2,5 metri, iar masa sa totală, atunci când este complet alimentată, este probabil undeva între 80.000 şi 110.000 kg, potrivit 38 North, un program cu sediul în SUA care monitorizează Coreea de Nord.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Coreea de Nord ar putea trimite şi mai multe trupe şi drone în Rusiei
-
Donald Trump a făcut o numire importantă în consiliul DOGE condus de Elon Musk
-
Avertismentul ministrului german al Apărării: Berlinul trebuie să fie pregătit pentru „războiul hibrid” al Rusiei
Spre deosebire de rachetele balistice intercontinentale anterioare ale Coreei de Nord, Hwasong-17 este lansat direct de la un vehicul de transport şi lansare cu 11 osii, după cum arată fotografiile realizate de mass-media de stat.
CÂT DE DEPARTE POATE ZBURA?
Racheta lansată vineri a zburat aproape 1.000 km timp de aproximativ 69 de minute şi a atins o altitudine maximă de 6.041 km, a raportat sâmbătă agenţia de presă de stat KCNA.
Ministrul japonez al Apărării, Yasukazu Hamada, a declarat că arma ar putea zbura până la 15.000 km, suficient pentru a ajunge pe teritoriul Statelor Unite.
LANSĂRI ANTERIOARE?
Coreea de Nord a afirmat anterior că a lansat cu succes un Hwasong-17 pentru prima dată pe 24 martie, când presa de stat a declarat că acesta a zburat timp de 67,5 minute până la o distanţă de 1.090 km şi o altitudine maximă de 6.248,5 km.
După această lansare, însă, analiştii şi oficialii serviciilor de informaţii din Coreea de Sud şi Statele Unite au ajuns la concluzia că Nordul a lansat de fapt un Hwasong-15, care a fost testat pentru prima dată în 2017.
APARIŢII ANTERIOARE?
Coreea de Nord a dezvăluit pentru prima dată ICBM-ul la o paradă militară în octombrie 2020, analiştii observând că părea "considerabil mai mare" decât Hwasong-15.
Racheta a fost expusă a doua oară la o expoziţie de apărare din Pyongyang în octombrie 2021. După ce au examinat fotografiile din expoziţie, analiştii au concluzionat că denumirea oficială a acestei mari ICBM este cel mai probabil "Hwasong-17", nu Hwasong-16.
Oficialii de la Seul şi Washington au declarat că lansările din 27 februarie şi 5 martie au implicat sistemul ICBM Hwasong-17, deşi nu a fost testată întreaga sa capacitate sau rază de acţiune.
PROIECTARE?
Dimensiunile Hwasong-17 au determinat analiştii să speculeze că acesta este proiectat pentru a transporta mai multe focoase.
Unii observatori au declarat că tehnologia de satelit pe care Coreea de Nord a susţinut că a testat-o în cadrul lansărilor din 27 februarie şi 5 martie ar putea fi, de asemenea, utilizată pentru un sistem MIRV (multiple independently targetable reentry vehicle), permiţând potenţial ca o singură rachetă să lanseze focoase nucleare asupra unor ţinte diferite.
Coreea de Nord a făcut pregătiri pentru a relua testele nucleare pentru prima dată din 2017, susţin Coreea de Sud şi Statele Unite, iar oficialii spun că noile teste ar putea ajuta la dezvoltarea focoaselor pentru sistemele MIRV.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO