Dezacord în cadrul NATO în privinţa opţiunii militare în Libia

Opţiunea unei intervenţii militare a NATO în Libia suscită diviziuni profunde din cauza temerilor unei reacţii în lumea arabă, a reticenţelor de a vedea Alianţa Nord-Atlantică extinzându-şi sfera de influenţă şi din cauza complexităţii operaţiunii, relatează AFP.

Această constatare a fost confirmată în cadrul unei reuniuni organizate miercuri la Bruxelles a ambasadorilor celor 28 de ţări membre, în timp ce Muammar Kadhafi organizează contraofensiva împotriva insurgenţilor şi a ameninţat cu mii de morţi în cazul unei intervenţii a occidentalilor.

"Ne-am exprimat reticenţele", a declarat la Paris ministrul francez de Externe, Alain Juppé.

"În schimb este posibil să continuăm să planificăm, de exemplu, o zonă de interdicţie aeriană cu condiţia ca această să nu fie activată (... ) decât pe baza unei decizii a Consiliului de Securitate al ONU", a adăugat el.

Asupra acestui lucru au convenit reprezentanţii Alianţei, care şi-au exprimat "marea preocupare" în faţa turnurii luate de evenimntele din ţară, a declarat o purtătoare de cuvânt a NATO, Carmen Romero. "Secretarul general (Anders Fogh) Rasmussen continuă să consulte partenerii internaţionali pentru a fi pregătit să acorde asistenţă în cazul în care ni se va cere", a precizat ea.

Dar în fapt, "nu există un consens în cadrul NATO pentru a se recurge la forţă" în Libia şi pentru a se instaura o zonă de interdicţie a zborurilor, a recunoscut marţi secretarul american al Apărării, Robert Gates.

Mai multe ţări, între care Franţa, se tem de un protest colectiv pe malul sudic al Mediteranei. O operaţiune a NATO în Libia "ar putea reuni împotriva nordului Mediteranei opiniile publice şi popoarele arabe", a avertizat Juppé.

Turcia, un alt membru al Alianţei Nord-Atlantice, nu vrea să audă vorbindu-se de aşa ceva.

"Trebuie să intervină NATO în Libia? Ar fi absurd. NATO nu are ce face acolo", a avertizat luni premierul turc Recep Tayyip Erdogan.

Moscova, care cooperează cu Alianţa Nord-Atlantică, este şi ea vigilentă. "Evenimentele recente oferă un pretext NATO de a încerca să se implanteze în această regiune, sub pretextul că vrea să calmeze situaţia în Africa de Nord", a acuzat reprezentantul permanent al Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin.

Pe plan practic, Alianţa Nord-Atlantică ar avea mijloacele pentru a impune o zonă de interdicţie aeriană, în pofida complexităţii sale.

Acest lucru ar necesita mobilizarea unor avioane de supraveghere de tip Awacs, flotă NATO cu sediul în Germania. Astfel de avioane deţin, cu titlu individual, şi Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa. Ar mai fi necesare, de asemenea, avioane de vânătoare pentru a repera zborurile suspecte şi pentru intercepţii, alimentare sau radar.

NATO ar trebui în acest caz să se sprijine pe bazele americane din Italia ca placă turnantă.

NATO a făcut acest lucru în Bosnia-Herţegovina, începând din 1992. Dar Alianţa a acţionat cu mandatul ONU şi nu va putea face acelaşi lucru în Libia decât în acest cadrul. Acest lucru se anunţă însă foarte complicat, având în vedere diviziunile din cadrul Consiliului de Securitate al ONU.

Statele Unite şi Marea Britanie ar putea bineînţeles, în teorie, să decidă să meargă înainte singure, ignorând ONU şi NATO, aşa cum s-a întâmplat în Irak în 1991, după primul război din Golf.

Dar, în acest caz, există riscul apariţiei unei crize diplomatice internaţionale şi al reapariţiei diviziunilor transatlantice la un nivel nemaiîntâlnit de la invadarea Irakului, în 2003.