- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Dezbatere vehementă între Hamid Karzai şi ambasadorul SUA pe tema societăţilor de securitate
O dezbatere vehementă a avut loc miercuri între ambasadorul Statelor Unite la Kabul şi preşedintele afgan, diplomatul cerând dublarea efectivelor companiilor private de securitate, pe care şeful statului vrea să le desfiinţeze de mai multe luni, a declarat un participant la întâlnire.
Dezbatere vehementă între Hamid Karzai (Foto) şi ambasadorul SUA pe tema societăţilor de securitate (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Ambasadorul Statelor Unite la Kabul, Karl Eikenberry, l-a anunţat pe preşedintele afgan, Hamid Karzai, că angajarea a 25.000 de agenţi suplimentari de către companiile private de securitate este necesară pentru continuarea proiectelor de dezvoltare în Afganistan, o poziţie căreia Karzai i s-a opus cu fermitate.
"Au avut o discuţie serioasă. Preşedintele a spus că «noi suntem pe cale să încercăm să dizolvăm companiile private de securitate, iar voi încercaţi să adăugaţi 25.000 de persoane»", a declarat un oficial de rang înalt din cadrul preşedinţiei afgane, sub protecţia anonimatului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
„Gladiator II” sub lupa istoricilor: Ficţiune spectaculoasă sau adevăr denaturat?
-
Ion Cristoiu: Stalingrad: Românii dădeau cu ciocanul în tancurile ruseşti ca să le oprească!
-
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
"Acest lucru înseamnă să creaţi forţe paralele cu organele de securitate afgane şi că nu vreţi să desfiinţaţi societăţile private de securitate", a adăugat Karzai, potrivit acestui oficial.
Karzai a apreciat că această poziţie este contrară obiectivelor consolidării forţelor de securitate afgane şi a cerut fonduri suplimentare pentru poliţia afgană, cu scopul ca aceasta să poată asigura ea însăşi securitatea proiectelor.
De câteva luni încoace, relaţiile între preşedintele afgan şi susţinătorii săi occidentali sunt tot mai tensionate.
În august, el a ordonat dizolvarea tuturor societăţilor private de securitate, atât afgane, cât şi internaţionale, până la sfârşitul lui 2010, acuzându-le că au "înghiţit" o mare parte a ajutorului internaţional, alimentează corupţia, dăunează dezvoltării foţelor de securitate afgane şi alimentează sentimentul de insecuritate.
La sfârşitul lui octombrie, el a făcut paşi înapoi, în faţa opoziţiei aliaţilor săi occidentali, îngrijoraţi de consecinţele acestei interdicţii asupra proiectelor lor de dezvoltare şi securităţii infrastructurilor lor.
După modelul a ceea ce s-a petrecut în Irak după 2003, piaţa securităţii private din Afganistan a "explodat" după invazia americană din 2001, iar în ultimii ani s-a dezvoltat şi mai mult, din cauza insecurităţii în creştere din ţară, unde slăbiciunea Guvernului a favorizat ascensiunea grupărilor rebele şi criminale.
Efectivele acestor societăţi sunt estimate la aproximativ 27.000 de persoane.
Ambasada americană la Kabul a confirmat că întâlnirea a avut loc, dar a refuzat să comenteze asupra conţinutului acesteia.
În afară de Eikenberry şi Karzai, la întâlnire au mai participat un oficial din cadrul NATO, prim-vicepreşedintele afgan, Mohammad Qassim Fahim, şi o serie de oficiali.
Forţa NATO în Afganistan (ISAF), care luptă alături de Guvernul afgan contra insurecţiei islamiste din această ţară, plănuieşte să transfere în mod treptat responsabilitatea asigurării securităţii pe întreg teritoriul ţării forţelor de securitate afgane, până în 2014.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO