- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
DEZVĂLUIRILE unui fost agent de securitate de aeroport: "Nimeni nu suporta să stea lângă aparatele de scanat din cauza radiaţiilor şi noi trebuia să trecem pasagerii prin ele"
Un fost agent de securitate de aeroport din Statele Unite a lansat un blog anonim în care dezvăluie scene de culise din desfăşurarea controalelor înainte de îmbarcare şi logica din spatele acestor procese.
DEZVĂLUIRILE unui fost agent de securitate de aeroport: "Nimeni nu suporta să stea lângă aparatele de scanat din cauza radiaţiilor şi noi trebuia să trecem pasagerii prin ele" (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
Jason Edward Harrington, aşa cum se promovează pe blogul său, este un fost agent de securitate din cadrul Transportation Security Administration (TSA), agenţie care asigură securitatea în cadrul transportului public din Statele Unite. Recent, fostul agent, care şi-a dat demisia în urmă cu cinci ani, a devenit subiectul unui material de amploare în revista Politico, informaţiile fiind preluate şi de publicaţii precum Gizmodo sau Business Insider.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Printre numeroasele dezvăluiri se află următoarele, citate de site-ul Gizmodo.com:
- despre obiecte confiscate:
"Odată, în 2008, a trebuit să confisc o sticlă de alcool de la un grup de militari din marină care se întorceau din Afganistan. Era o sticlă de şampanie pentru sărbătorirea unui bărbat din grup - un tânăr soldat decorat. Era într-un scaun cu rotile, avea ambele picioare amputate, şi mie mi-a revenit sarcina să-i spun acestui copil care nu va mai merge niciodată că şampania cu care trebuia să sărbătorească venirea acasă trebuia să îi fie luată în numele securităţii naţionale."
- despre aparatele de scanare corporală:
"Mulţi dintre colegii mei nu se simţeau în largul lor doar dacă stăteau lângă maşinăriile emiţătoare de radiaţii în care noi îi forţam pe oameni să stea pentru scanare. Câţiva mi-au spus că au depus cereri oficiale pentru dozimetre, ca să îşi măsoare expunerea la radiaţii. Poziţia agenţiei a fost că dozimetrele nu erau necesare - dozele de radiaţie de la aparate erau perfect acceptabile, ne-au spus. Trebuia doar să îi credem pe cuvânt."
- despre aparatele cu raze X:
"(...) cele mai nebuneşti lucruri pe care le-am văzut puse în zona razelor X la aeroportul O'Hare (n.r. din Chicago): cătei, pisici. Până şi un ofiţer TSA: În 2009, unul dintre prietenii mei şi-a pus un coleg în aparatul cu raze X. (Era o noapte înceată.) Când imaginile înregistrate au ajuns la management, amândoi au fost concediaţi."
- despre procesele de verificare a trecutului angajaţilor:
"Un ofiţer coleg s-a întors pe O'Hare dintr-o călătorie la sediul TSA şi mi-a spus că a întâlnit nişte complicaţi: cineva îşi dăduse seama că verificarea trecutului său nu fusese niciodată procesată în cei patru ani de când era angajat. Putea fi oricine, din câte ştia TSA - un asasin, un terorist, un violator."
Potrivit Business Insider, agentul TSA rupe tăcerea şi despre imaginile văzute pe scannere: "Camera I.O. (n.r. Image Operator) de pe O Hare avea o serie de monitoare, fiecare cu o tastatură defectă - ceea ce rezuma perfect relaţia mea cu TSA. Petreceam multe ore zilnic uitându-mă la imagini nud ale pasagerilor liniei aeriene, la o tastatură care nu mergea, dorindu-mi să pot să fac ce iubeam: să scriu.”
Într-o declaraţie venită ca reacţie la articolul despre Harrington, reprezentanţii TSA au spus:
”Multe dintre procedurile şi politicile TSA la care s-a făcut referire în articol nu mai sunt valabile sau sunt caracterizate în mod neadecvat. Fiecare pasager merită să fie tratat cu demnitate şi respect, iar Administraţia de Securitate a Transportului (TSA) îndeplineşte acest standard. TSA nu tolerează nicio formă de comportament neetic sau ilegal din partea angajaţilor săi şi adoptă măsuri disciplinare stricte în astfel de cazuri.”
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO