Prima pagină » Știri externe » Liderul libian consideră Curtea Penală Internaţională drept "o nouă formă de terorism mondial"

Liderul libian consideră Curtea Penală Internaţională drept "o nouă formă de terorism mondial"

Liderul libian, Mouammar Kadhafi, preşedintele în exerciţiu al Uniunii Africane, a caracterizat Curtea Penală Internaţională (CPI) drept "o nouă formă de terorism mondial", relatează AFP.

Ministrul libian pentru afaceri africane, Ali Triki, afirmase evocase sâmbătă posibilitatea retragerii ţărilor africane din CPI, declarând că Africa este victima unei discriminări.

„Noi, africanii, nu aceptăm CPI, nici mandatul de arestare pe numele preşedintelui (sudanez, Omar el) Bechir; toată lumea a exprimat acest punct de vedere. Suntem victimele unei discriminări”, a spus el.

Întrebat despre posibilitatea retragerii ţărilor africane din Tratatul de la Roma, el a afirmat că, dacă actuala situaţie va continua, „se va întâmpla acest lucru”.

Curtea Penală Internaţională a emis, la începutul lunii martie, un mandat de arestare pe numele preşedintelui sudanez Omar el-Bechir, în vârstă de 65 de ani, acuzat de crime de război comise în Darfur, o regiune din vestul Sudanului afectată din 2003 de un război civil soldat cu moartea a 300.000 de persoane şi strămutarea altor 2,7 milioane, potrivit ONU.