Rusia creşte efectivele militare în exclava, Kaliningrad, invocând necesitatea de a răspunde la „ameninţarea NATO din regiune”

Publicat: 07 12. 2020, 15:32
Actualizat: 02 12. 2021, 18:02
Amiralul Flotei Baltice, Alexander Nosatov, a declarat pentru ziarul armatei Steaua Roşie că creşterea efectivelor militare este un răspuns la acţiunile NATO, acuzând alianţa militară occidentală de desfăşurarea în apropiere a unei unităţi blindate de tancuri şi a mai multor unităţi tactice multinaţionale de atac.
 
„Ca răspuns la această ameninţare, conducerea forţelor armate a fost obligată să ia măsuri. Una dintre ele a fost formarea unei divizii, care s-a alăturat corpului armatei flotei baltice ”, a spus el.
 
Nosatov a vorbit despre detaşarea către exclavă a 30 de tancuri noi T-72B3M, o corvetă navală înarmată cu rachete de croazieră şi un număr nedezvăluit de avioane de luptă Sukhoi SU-30SM.
 
El a spus că înarmarea va continua.