Dick Cheney consideră ofensiva SUA din Irak un efort încununat de succes

Vicepreşedintele american Dick Cheney a calificat luni ofensiva SUA din 2003 din Irak drept "un efort încununat de succes", subliniind progresele înregistrate în plan politic şi al securităţii, într-o vizită efectuată înaintea împlinirii a cinci ani de la începerea războiului.

Urmărește
30 afișări
Imaginea articolului Dick Cheney consideră ofensiva SUA din Irak un efort încununat de succes

Dick Cheney consideră ofensiva SUA din Irak un efort încununat de succes (Imagine: Mediafax Foto)

"Dacă priviţi înapoi, cei cinci ani au fost dificili, plini de provocări, şi totuşi o tentativă încununată de succes (...) care a meritat efortul", a declarat el, într-o conferinţă de presă organizată la Bagdad, după o reuniune cu liderii irakieni.

Războiul din Irak, lipsit de popularitate în rândul cetăţenilor americani, constituie o problemă majoră în campania pentru alegerile prezidenţiale americane.

Cheney, un arhitect al ofensivei, a sosit în Irak în momentul în care John McCain, candidat la alegerile prezidenţiale, participa la o întâlnire cu liderii irakieni, în cadrul unei misiuni a Comisiei pentru Forţele Armate din Senat.

"Ultima oară am fost la Bagdad în urmă cu zece luni şi observ, ca rezultat al progreselor înregistrate de atunci, modificări fenomenale în ceea ce priveşte întreaga situaţie", a declarat Cheney, după întrevederea cu premierul irakian Nuri al-Maliki.

Cheney a precizat că a existat "o transformare remarcabilă" în planul securităţii, după trimiterea a 30.000 de militari suplimentari în Irak, pentru a ajuta la reducerea nivelului violenţelor interconfesionale care ameninţau cu plonjarea ţării într-un război civil.

Deşi securitatea s-a îmbunătăţit, circa patru milioane de irakieni continuă să fie deplasaţi, iar un raport al Crucii Roşii arată că milioane de locuitori sunt în continuare privaţi de apă şi accesul la servicii medicale.

Vizita lui Cheney în Irak face parte dintr-un turneu de nouă zile efectuat de vicepreşedintele american în Orientul Mijlociu. El urmează să efectueze vizite în Arabia Saudită, la Ierusalim, în teritoriile palestiniene, Turcia şi Oman.

Atât McCain, cât şi Cheney, au sprijinit planul american de suplimentare a trupelor, care, potrivit Washigntonului, a preîntâmpinat izbucnirea unui război civil în Irak. "Planul de suplimentare a trupelor funcţionează", a declarat McCain, citat de CNN.

Cheney a fost întâmpinat la sosirea sa la Bagdad de generalul David Petraeus, comandantul forţelor americane în Irak. Ultima vizită pe care o efectuase la Bagdad a fost în mai 2007, cu o lună înainte ca desfăşurarea a circa 30.000 de militari suplimentari să se încheie.

"Mai sunt multe lucruri dificile de făcut, însă, pe măsură ce avansăm, poporul irakian ar trebui să ştie că va beneficia de sprijinul constant al preşedintelui (George W.) Bush şi al Statelor Unite pentru consolidarea democraţiei", a declarat Cheney, după întâlnirea cu Abdul Aziz al-Hakim, liderul celui mai mare bloc politic din Irak, Consiliul Suprem Islamic din Irak.

Armata americană susţine că numărul de atacuri comise pe teritoriul Irakului s-a redus cu 60 la sută din luna iunie a anului trecut, când s-a încheiat desfăşurarea militarilor din cadrul planului de suplimentare a trupelor.

"Această vizită este importantă, deoarece intervine într-un moment în care sunt înregistrate progrese în Irak", a declarat Maliki, după întrevederea cu vicepreşedintele american.

Cheney s-a întâlnit şi cu preşedintele Jalal Talabani şi cu doi vicepreşedinţi irakieni.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici