Mai multe vehicule au fost incendiate, apoi flăcările s-au extins la case din apropiere, inclusiv una din Hollywood Hills ocupată cândva de cântăreţul Jim Morrison de la formaţia The Doors.
Aceasta este considerată cea mai gravă serie de incendi din istoria oraşului, iar poliţia a consolidat patrulele şi a cerut locuitorilor să fie vigilenţi. Toate incendiile au fost declanşate pe o suprafaţă de aproximativ cinci kilometri pătraţi, majoritatea fiind în cartiere rezidenţiale cu populaţie densă.
Autorităţile din Los Angeles au oferit o recompensă de cel puţin 60.000 de dolari pentru informaţii care conduc la condamnarea autorului sau autorilor incendiilor. Alimentarea cu electricitate a fost întreruptă în mai multe cartiere, iar poliţia este în alertă în zona Hollywood.
„Aceasta este cea mai populată parte din Los Angeles şi West Hollywood. Avem 20.000 de persoane pe kilometru pătrat în această zonă. Un incendiu scăpat de sub control poate costa zeci de vieţi”, a declarat John Duran, primarul din West Hollywood, unde au avut loc patru incendii.
Incidentele de vineri intervin după o altă serie de incendii declanşate joi în zona Sunset Boulevard, pentru care două persoane au fost arestate.