Diplomaţi străini cer combaterea infracţionalităţii în staţiunea bulgară Sunny Beach
Diplomaţi străini au cerut autorităţilor bulgare să adopte măsuri rapide împotriva activităţilor ilegale precum birouri de schimb valutar neautorizate în staţiunea Sunny Beach, informează site-ul Novinite.com.
Solicitarea a fost făcută cu ocazia unei reuniuni la care au participat diplomaţi, membri ai conducerii staţiunii Sunny Beach, reprezentanţi ai municipiului Nesebar, ai Procuraturii şi ai poliţiei din Burgas.
Solicitările diplomaţilor se referă la eliminarea birourilor ilegale de schimb valutar, la verificarea autorizaţiilor firmelor de taxi şi la combaterea prostituţiei şi furturilor.
Reuniunea a fost organizată la solicitarea ambasadelor Marii Britanii, Irlandei, Olandei, Danemarcei şi Norvegiei. Diplomaţii insistă să fie oferite garanţii privind siguranţa turiştilor pe durata sezonului estival.
Potrivit statisticilor poliţiei, activităţi ilegale precum practicarea neautorizată a taximetriei sau tâlhărirea turiştilor s-au intensificat înaintea sezonului estival.
La sfârşitul lunii mai, un şofer de taxi împreună cu un complice au sechestrat un turist de 19 ani până când un prieten a adus o răscumpărare de 200 de euro.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:13
LIVE TEXT Trei ani de război în Ucraina. Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump / UE adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei / Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
ieri, 23:07
Macron subliniază investiţia masivă a Europei în securitatea Ucrainei