Prima pagină » Știri externe » Direcţia rafalelor de vânt favorizează dispersarea radiaţiilor spre ocean

Direcţia rafalelor de vânt favorizează dispersarea radiaţiilor spre ocean

Ameninţarea radioactivă se îndepărtează de Japonia, îndreptându-se către ocean, graţie direcţiei rafalelor de vânt, a anunţat marţi o purtătoare de cuvânt a Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM), citată de AFP.
15 mart. 2011, 13:45, Știri externe

Purtătoarea de cuvânt a organizaţiei internaţionale, cu sediul la Geneva, Maryam Golnaraghi, a declarat pentru presă că „toate condiţiile meteorologice evoluează către larg, nu există influenţe către interiorul Japoniei sau altor ţări” din vecinătatea arhipelagului.

Maryam Golnaraghi a avertizat, însă, asupra unor „viitoare fluctuaţii meteorologice”.

Dar „nu putem spune ce se poate întâmpla în următoarele două-trei zile”, a precizat ea.