- Home
- Externe
- CHIŞINĂU, (06.02.2014, 06:52)
- Iuliana Enache
Directorul Liceului Lucian Blaga de la Tiraspol a fost eliberat
Directorul Liceului Lucian Blaga cu predare în limba română din Tiraspol, Ion Iovcev, contabilul şi şoferul instituţiei au fost eliberaţi după ce au fost reţinuţi de miliţia de la Tiraspol, relatează PRO TV Chişinău.

Directorul Liceului Lucian Blaga de la Tiraspol a fost eliberat
Ei au fost reţinuţi la prânz de miliţia transnistreană, la punctul de intrare în regiune, în timp ce se întorceau de la Chişinău.
Ion Iovcev a mers miercuri la Chişinău pentru a ridica salariile pentru angajaţii liceului. La întoarcere, el şi ceilalţi doi angajaţi ai instituţiei au fost reţinuţi la punctul de trecere de la Tighina (Bender) şi acuzaţi de contrabandă întruncât aveau asupra lor o sumă de bani mai mare decât este permis. Directorul adjunct al liceului susţine însă că ei nu puteau avea mai mult de 30.000 de lei moldoveneşti (aproximativ 1.600 de euro).
Incidentul este monitorizat de organizaţia neguvernamentală Promo-lex din Chişinău, care desfăşoară mai multe programe în regiunea transnistreană, potrivit PRO TV Chişinău.
Incidentul are loc după ce, la începutul lui ianuarie, autorităţile de la Tiraspol au blocat contunrile liceului care este subordonat Chişinăului, pentru că administraţia a refuzat să prezinte actele de activitate şi să plăteasca impozite la bugetul transnistrean.
La începutul lui decembrie, liceul a fost percheziţionat de către angajaţii procuraturii transnistrene.
Autorităţile de la Tiraspol au acuzat Chişinăul că îi foloseşte pe elevii şcolilor cu predare în limba română din stânga Nistrului ca "instrument de confruntare politică".
Recent, grupurile de lucru de la Chişinău şi Tiraspol în domeniul educaţiei au ajuns la un acord cu privire la verificarea situaţiei şcolilor cu predare în limba română din stânga Nistrului.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe