Directorul London School of Economics demisionează, din cauza legăturilor cu regimul Kadhafi

Publicat: 04 03. 2011, 07:32
Actualizat: 06 11. 2012, 13:43

Howard Davies a subliniat, într-un comunicat, că reputaţia universităţii „a avut de suferit” şi că este necesar să renunţe la funcţie.

Davies a recunoscut că hotărârea de a accepta o donaţie în valoare de 300.000 de lire sterline (350.000 de euro) din partea unuia dintre fiii lui Kadhafi, Seif al-Islam, a fost greşită şi că misiunea sa în Libia, cu scopul de a contribui la modernizarea instituţiilor financiare ale regimului, era nepotrivită.

The London School of Economics a hotărât, marţi, să aloce banii primiţi de la familia Kadhafi acordării unor burse studenţilor nord-africani.

„Am ajuns la concluzia că este just să mă retrag, chiar dacă acest lucru va cauza dificultăţi acestei instituţii, de care sunt ataşat”, a declarat Davies.

„Sunt răspunzător de reputaţia şcolii, iar aceasta a avut de suferit”, a adăugat el.

Davies, care va rămâne în funcţie până ce-i va fi găsit un succesor, a fost director al Autorităţii britanice de Reglementare a Serviciilor Financiare şi adjunct al guvernatorului Băncii Angliei.

„Am comis o eroare de judecată personală acceptând invitaţia Guvernului britanic de a deveni un emisar economic şi invitaţia, consecutivă, a libienilor de a-i consilia asupra fondului lor suveran”, a continuat Davies.

Seif al-Islam a obţinut o diplomă din partea acestei universităţi, iar ulterior un doctorat (PhD) în filosofie, în 2008.

The London School of Economics a anunţat marţi că anchetează cu scopul de a stabili dacă fiul cel mic al lui Muammar Kadhafi este vinovat de plagiat în teza sa consacrată „rolului societăţii civile în democratizarea instituţiilor de guvernanţă internaţională”.

Consiliul Universităţii a deschis, de asemenea, o anchetă independentă asupra legăturilor Universităţii cu regimul libian.