Directorul Shin Beth: Un eşec al negocierilor cu palestinienii nu va antrena creşterea violenţelor
Un eventual eşec al negocierilor de pace cu palestinienii nu va antrena creşterea violenţelor, a apreciat marţi directorul serviciului israelian pentru securitate internă (Shin Beth), relatează AFP.
"Chiar dacă negocierile de pace vor eşua, o a treia Intifadă nu va avea loc", a oferit asigurări directorul Shin Beth, Yoram Cohen, pentru Comisia parlamentară de Afaceri Externe şi Apărare, transmite postul de radio militar, citat de AFP.
El a mai anunţat, în faţa acestei comisii, că anul 2013 a înregistrat o creştere a atacurilor palestiniene împotriva Israelului, însă majoritatea acestora au fost comise "de indivizi, nu de organizaţii teroriste", potrivit Jerusalim Post.
Comisia şi Shin Beth au refuzat să furnizeze transcrierea declaraţiilor lui Yoram Cohen, argumentând caracterul lor confidenţial.
Cohen face aceste declaraţii în contextul în care secretarul de Stat american, John Kerry, încearcă, de la relansarea negocierilor, la sfârşitul lui iulie, pentru o durată de nouă luni, să ralieze cele două tabere la un plan de pace.
În decembrie, preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, a avertizat că se va adresa instanţelor internaţionale dacă palestinienii nu îşi vor obţine "drepturile prin negocieri".
"Nu mă voi întoarce niciodată la lupta armată", a mai afirmat Abbas, într-un interviu pentru New York Times publicat duminică.
Sâmbătă, în cadrul Conferinţei pentru securitate de la Munchen, Kerry a evocat riscurile unei boicotări a Israelului, în cazul în care eforturile pentru ajungerea la un acord se vor solda cu un eşec.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


