Discuţii între miniştrii de Externe din Israel şi Olanda după incidentele de la Amsterdam în care fanii israelieni au fost atacaţi

Publicat: 08 11. 2024, 10:54
Actualizat: 08 11. 2024, 10:56

Ministrul israelian de externe Gideon Saar a vorbit cu omologul său olandez, Caspar Veldkamp, despre atacul împotriva fanilor israelieni de la Amsterdam, potrivit Al Jazeera. Saar a cerut asistenţa guvernului olandez pentru a asigura plecarea fanilor de la hoteluri către aeroportul din Amsterdam.

„Ministrul Saar a subliniat seriozitatea cu care Israelul vede atacurile violente răspândite împotriva cetăţenilor săi în tot Amsterdamul”, a transmis ministerul.

Incidentele au avut loc în noaptea de joi spre vineri. Suporterii israelieni au fost atacaţi pe străzi de demonstranţii pro-palestineni la finalul meciului de fotbal dintre Maccabi Tel Aviv şi Ajax Amsterdam. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat trimiterea a două avioane la Amsterdam pentru a-i evacua pe suporterii israelieni.

Partida de fotbal Ajax- Maccabi Tel Aviv din Europa League s-a disputat joi. Meciul a fost câştigat de gazde, scor 5-0.