Discuţii SUA-Israel despre relaţiile bilaterale şi situaţia palestinenilor

Publicat: 29 07. 2022, 20:50
Actualizat: 29 07. 2022, 20:52

Wendy Sherman a transmis condoleanţe pentru victimele atacurilor teroriste produse în Israel anul acesta.

A fost abordat şi cazul jurnalistei Shireen Abu Akleh, de la postul Al Jazeera, împuşcată în cursul unui raid militar israelian în oraşul palestinian Jenin, iar Wendy Sherman a evidenţiat „necesitatea tragerii la răspundere a autorului”.

Cei doi oficiali au discutat şi despre „eforturile de a asigura că toţi palestinienii şi israelienii trăiesc în siguranţă, având în egală măsură libertate, demnitate şi prosperitate”, anunţă Departamentul de Stat american, citat de cotidianul The Jerusalem Post.