Discuţiile dintre Obama şi Netanyahu, marcate de "dezacorduri"

Discuţiile între preşedintele american, Barack Obama, şi prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, nu au permis aplanarea tuturor "dezacordurilor", a anunţat, miercuri, Casa Albă, în momentul în care relaţiile diplomatice dintre cei doi aliaţi trec printr-o gravă criză.

Urmărește
27 afișări
Imaginea articolului Discuţiile dintre Obama şi Netanyahu, marcate de "dezacorduri"

Discuţiile dintre Obama şi Netanyahu, marcate de "dezacorduri" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Obama i-a cerut lui Netanyahu să ia toate măsurile pentru a "construi încrederea" în procesul de pace din Orientul Mijlociu, a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei americane, Robert Gibbs, la o zi după o întâlnire între cei doi lideri la Casa Albă.

Folosind termeni diplomatici pentru a o califica drept "onestă" şi "directă", Gibbs a afirmat: "avem o relaţie solidă cu un aliat solid". La Ierusalim, un comunicat oficial israelian anunţa anterior că întrevederea se desfăşurase într-o "atmosferă bună". Gibbs s-a exprimat pentru prima oară pe tema vizitei, la 15 ore după încheierea sa, şi a refuzat să intre în detaliile măsurilor cerute.

Dar ca un semn că această criză nu este încă rezolvată, el a remarcat că "există domenii despre care (liderii) au vorbit ieri seară (marţi seară). Există acorduri în privinţa unora, dezacorduri în privinţa altora. Discuţiile continuă".

Purtătorul de cuvânt a confirmat că alte două întrevederi distincte au avut loc între Obama şi Netanyahu. La sfârşitul uneia dintre ele, care a durat o oră şi jumătate, prim-ministrul a cerut să se consulte cu colaboratorii săi. Cealaltă întrevedere a durat "puţin peste o jumătate de oră".

Relaţiile diplomatice dintre cele două state traversează o criză gravă, declanşată de anunţul construirii de locuinţe israeliene în Ierusalimul de Est, a cărui anexare nu este recunoscută de comunitatea internaţională. Aflat în vizită începând de luni la Washington, Netanyahu a reafirmat marţi că Ierusalimul este, pentru Israel, capitala statului evreu.

Miercuri, emisarul american pentru Orientul Mijlociu, George Mitchell, s-a întâlnit cu prim-ministrul israelian la Washington, dar nici un detaliu al discuţiilor nu a fost dezvăluit. Mitchell urmează să se întoarcă în Orientul Mijlociu în săptămânile următoare.

Trădând tensiunile actuale, vizita lui Netanyahu la Casa Albă a fost neobişnuită atât prin durata sa - trei ore şi jumătate în total - cât şi prin discreţia din jurul său.

Cei doi lideri nu au avut o conferinţă de presă comună, şi nici o sesiune cu fotoreporterii. De asemenea, preşedinţia nu a difuzat nici o fotografie oficială a întâlnirii.

Marţi, presa israeliană a anunţat că primăria din Ierusalim a aprobat construirea a 20 de locuinţe în locul unui hotel palestinian în sectorul oriental anexat de Israel în 1967. Această aprobare intervine în contextul unei crize diplomatice, după anunţul deciziei de a construi 1.600 de locuinţe suplimentare în Ierusalimul de Est, anunţ făcut în timpul vizitei efectuate în regiune de vicepreşedintele american, Joe Biden, în urmă cu două săptămâni.

Israelul consideră întregul Oraş Sfânt drept capitala sa "indivizibilă şi eternă", în timp ce palestinienii vor să stabilească în Ierusalimul de Est capitala viitorului lor stat.

Potrivit unui oficial israelian, Netanyahu a avertizat americanii că, "dacă susţin cererile nerezonabile prezentate de palestinieni privind oprirea construcţiilor în Ierusalim, procesul politic riscă să fie blocat timp de un an".

Aceste tensiuni apar în momentul în care Marea Britanie, unul dintre aliaţii Statelor Unite, a anunţat marţi expulzarea unui diplomat israelian, în cazul utilizării de paşapoarte britanice false pentru asasinarea unui membru Hamas la Dubai în luna ianuarie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici