Dmitri Medvedev prezice că mai multe țări vor dobândi arme nucleare: „Lumea va crea noi tipuri de arme, mai distructive”

Publicat: 08 04. 2025, 13:20
MOSCOW, RUSSIA - MAY 9 : Russian Prime Minister Dmitriy Medvedev attends a Victory Day ceremony marking the 74th anniversary of the victory over Nazi Germany in the 1941-1945 Great Patriotic War, the Eastern Front of World War II, in Moscow, Russia on May 09, 2019. Dmitri Chirciu / Anadolu Agency/ABACAPRESS.COM

Într-o postare referitoare la tratatul de reducere a armelor nucleare New START, pe care l-a semnat cu Barack Obama, la Praga, în anul 2010, Medvedev a afirmat că riscul unui conflict nuclear a atins un nivel record, scrie Reuters.

„Situația este de așa natură încât chiar și cu încetarea completă a conflictului privind așa-numita «Ucraina», dezarmarea nucleară în următoarele decenii este imposibilă”, a scris Medvedev pe Telegram. „Lumea va crea noi tipuri de arme, mai distructive, iar noi țări vor dobândi arsenale nucleare”, a mai spus acesta.

Rusia și SUA sunt de departe cele mai mari puteri nucleare ale lumii, cu aproximativ 88% din totalul armelor nucleare.