Dmitri Medvedev verifică măsurile de securitate la o staţie de metrou din apropiere de Kremlin

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 27 ianuarie.)

Urmărește
7 afișări

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a mers joi la o staţie de metrou din apropiere de Kremlin, împreună cu directorul Serviciului federal de securitate (FSB), pentru a inspecta măsurile de securitate în transporturile publice, în urma atentatului comis luni la aeroportul Domodedovo, relatează AFP.

Potrivit unor imagini difuzate de televiziunea rusă, Medvedev a observat funcţionarea detectoarelor de metale şi a altor echipamente de securitate, la staţia Ohotni Riad.

"Avem nevoie să achiziţionăm lucruri ca acestea", a declarat Medvedev, însoţit de Aleksandr Bortnikov, directorul FSB, precum şi de ministrul pentru Situaţii de Urgenţă, Serghei Şoigu, şi de primarul Moscovei, Serghei Sobianin.

Marţi, Medvedev le-a dat un termen de două săptămâni autorităţilor ruse pentru a face propuneri menite să prevină noi atentate, apreciind că toate măsurile de securitate din transporturile publice trebuie reexaminate.

Anchetatorii suspectează că un rus, membru al unei grupări rebele islamiste caucaziene, este responsabil de atentatul comis luni pe aeroportul Domodedvo din Moscova, soldat cu 35 de morţi, a anunţat joi cotidianul Kommersant.

Surse din poliţie, citate de presa rusă, au acuzat rebeliunea din Caucazul de Nord, în timp ce autorităţile ruse nu au dat publicităţii nici un element din ancheta asupra atentatului, care nu a fost revendicat.

Două atentate sinucigaşe revendicate de rebeliunea din Caucaz au provocat moartea a 40 de persoane în martie 2010, la metroul din Moscova, în special la staţia Lubianka, îm faţa sediului FSB.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici