Prima pagină » Știri externe » Dmitri Rogozin: Rusia va moderniza întregul arsenal NUCLEAR. Este necesară o armată care să surprindă

Dmitri Rogozin: Rusia va moderniza întregul arsenal NUCLEAR. Este necesară o armată care să surprindă

Rusia va moderniza întregul arsenal nuclear până în anul 2020, anunţă vicepremierul Dmitri Rogozin, precizând că armata rusă trebuie să fie puternică şi să aibă capacitatea de a surprinde, în contextul disensiunilor cu Occidentul pe tema conflictului separatist din Ucraina, relatează RIA Novosti.
Dmitri Rogozin: Rusia va moderniza întregul arsenal NUCLEAR. Este necesară o armată care să surprindă

Întregul arsenal nuclear rus va fi modernizat până în anul 2020. „Am decis accelerarea bazei tehnice a forţelor nucleare strategice, iar modernizarea nu va mai viza doar 70 la sută din capacităţile nucleare, ci întregul arsenal, până în anul 2020”, a declarat Rogozin, citat de RIA Novosti.

„Rusia are nevoie de o armată puternică, o armată care să poată fi trimisă în orice teatru de război”, a adăugat vicepremierul rus.

„Oare ar trebui să îi surprindem pe colegii noştri, să arătăm toate tipurile de armament pentru a-i surprinde? Trebuie să păstrăm secrete unele elemente militare pentru a surprinde în momentele critice”, a precizat Rogozin.