Criticat puternic şi în final îngropat de guvern, proiectul pilot a avut două camionete care circulau prin mai multe cartiere din Londra cu o populaţie străină puternică în timpul verii. Un panou gigant a fost postat pe aceste vehicule cerându-le imigranţilor clandestini să părăsească ţara.
„În Marea Britanie în mod ilegal? Întorceţi-vă acasă sau riscaţi să fiţi arestaţi”, transmitea afişul ce arăta o pereche de cătuşe şi le cerea imigranţilor clandestini să trimită un mesaj text cu „HOME” (casă) la un număr de telefon.
Rezultatul, Ministerul de Interne a primit în total 1.561 de mesaje, dintre care 1.034 s-au dovedit a fi false, conform raportului.
În final, 11 persoane au părăsit ţara în urma unei campanii care a costat 9.740 de lire (11.300 de euro) şi a provocat reacţii dure chiar şi în cadrul guvernului, ministrul liberal-democrat al Comerţului Vince Cable denunţând o iniţiativă „stupidă şi jignitoare”.
Guvernul britanic, „deloc convins de rezultate” a anunţat săptămânile trecute că renunţă să recurgă la o astfel de campanie la scară naţională.
„Campania a fost o eroare de judecată ruşinoasă din partea Theresei May”, ministrul de Interne, a declarat deputata laburistă Yvette Cooper.
Secretarul de Stat pentru Imigrare, Mark Harper, a apărat bilanţul guvernului, declarând că cei 60 de imigranţi ilegali care au plecat – inclusiv cei care au fost încurajaţi de aceleaşi afişe publicate în presă – vor permite contribuabililor să economisească 830.000 de lire (968.000 de euro), în condiţiile în care fiecare expulzare costă aproximativ 15.000 de lire (17.500 de euro).