La bordul ambarcaţiunii care naviga pe un lac din nord-vestul Columbiei se aflau aproximativ 170 de oameni. Autorităţile au indicat că până în acest moment au fost salvate 133 de persoane. Peste 20 de supravieţuitori au fost transportaţi la un spital din Guatape.
Potrivit martorilor oculari, nava s-a scufundat rapid, în decurs de doar câteva minute.
Luis Bernardo Morales, un oficial din cadrul serviciului de pompieri, a declarat că ambarcaţiunea s-a scufundat în apropierea portului, precizând că momentan nu se cunoaşte cauza exactă a incidentului.