Potrivit unui reporter Reuters, poliţia antitero a înconjurat o clădire de afaceri din centrul capitalei Priştina miercuri dimineaţă, de unde ofiţerii transportau computere.
Unul dintre suspecţi, identificat cu iniţialele F.R., ar fi finanţat mulţi tineri kosovari pentru a deveni luptători ai reţelei teroriste Stat Islamic, se arată în comunicatul poliţiei kosovare.
„Suspectul s-a folosit de afacerea sa în mod repetat pentru a oferi ajutor financiar şi logistic persoanelor implicate în recrutarea de militanţi terorişti şi celor care au plecat (să lupte) în zone de conflict”, precizează comunicatul poliţiei kosovare.
„Un număr dintre ei, printre care şi angajaţi ai afacerii sale, figurează drept decedaţi în zonele de conflict”, a adăugat poliţia.
În 2014, autorităţile kosovare au închis o moschee care nu avea autorizaţie de funcţionare, aflată în aceeaşi zonă rezidenţială de afaceri, locaş în care s-ar fi practicat islamul radicalizat, potrivit autorităţilor.
Circa 90% dintre kosovari sunt musulmani care practică un islam secular, moderat.
După un raid efectuat, marţi, într-o casă din Prizren, la 80 de kilometri de Priştina, poliţiştii au arestat o altă persoană acuzată că ar fi finanţat doi presupuşi luptători ai reţelei Stat Islamic care au fost arestaţi în decembrie înainte de a părăsi Kosovo.
Potrivit poliţiei, circa 300 de kosovari s-au alăturat reţelei teroriste Stat Islamic şi peste 50 au murit. Mai mult de 100 de persoane au fost arestate sau sunt cercetate pentru că ar fi recrutat militanţi SI sau ar fi luptat în Siria şi Irak pentru respectiva organizaţie teroristă.
Săptămâna trecută, un tribunal din Kosovo a condamnat la trei ani de închisoare un bărbat pentru că s-a alăturat reţelei Stat Islamic.
Citeşte şi: Povestea tulburătoare a unei femei care a fugit în Siria cu fiul ei de 4 ani pentru a se alătura ISIS: „A fost o călătorie în Iad. Monştrii ISIS au ameninţat că mă omoară cu pietre dacă plec” – FOTO, VIDEO
Citeşte şi: Muzica, instrument de luptă împotriva ISIS: Povestea unui dirijor care cântă în locurile unde au loc atentate ale Statului Islamic – VIDEO
Citeşte şi: Lider al unei grupări afiliate reţelei Stat Islamic, mort într-o operaţiune militară în Algeria