- Home
- Externe
- (05.12.2022, 14:13)
- Mihaela Ionita
Doi copii au fost răniţi în urma unui atac în apropierea unei şcoli din Germania
Două fete au fost rănite în urma unui atac, luni dimineaţă, în drumul lor spre şcoală în sud-vestul Germaniei, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.
Urmărește
992 afișări
Doi copii au fost răniţi într-un atac în apropierea unei şcoli din Germania
Purtătorul de cuvânt a declarat că nu poate oferi mai multe detalii despre atac, care a avut loc în Illerkirchberg, un oraş cu aproximativ 5.000 de locuitori situat la vest de Munchen.
Cotidianul german Bild a relatat anterior că atacatorul ar fi avut asupra sa un cuţit.
După ce a ajuns la faţa locului şi a acordat îngrijiri celor două fete grav rănite, poliţia a constatat că suspectul fugise într-o clădire vecină, a declarat Wolfgang Juergens, purtător de cuvânt al poliţiei din oraşul german Ulm, pentru postul local de televiziune SWR.
Persoanele din interiorul clădirii au fost reţinute, însă nu se ştie câte persoane au fost găsite şi dacă vreuna dintre ele este suspectul atacatorului, potrivit Reuters.
„Tot ce va urma va ieşi din ancheta în curs de desfăşurare", a spus el.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Doc și soția lui s-au despărțit după Survivor de la Pro TV. Motivul: A atentat la Bianca Patrichi
CANCAN.RO
Desertul preferat al copiilor din comunism, care a reapărut în magazine. Se vinde cu 5 lei în Carrefour
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe