Doi fraţi români, arestaţi în Italia în ancheta privind uciderea unui om de afaceri
Liviu M., în vârstă de 30 de ani, şi Ionuţ Radu M., în vârstă de 21 de ani, au fost arestaţi joi dimineaţă, la Torino, în cazul uciderii omului de afaceri Carmelo Casale, al cărui cadavru a fost găsit pe 2 aprilie 2010 într-o clădire părăsită din localitatea Capriglio (regiunea Piemonte – nordul Italiei).
Ancheta a stabilit că omul de afaceri italian făcea parte dintr-o reţea care se ocupa cu obţinerea frauduloasă de credite bancare.
Anchetatorii afirmă că cei doi fraţi români l-au legat şi l-au omorât în bătaie pe omul de afaceri italian pentru că acesta îi înşelase cu bani obţinuţi împreună din împrumuturi bancare ilicite.