Doi jurnalişti suedezi au fost probabil răpiţi în Siria

Publicat: 26 11. 2013, 07:04
Actualizat: 04 04. 2020, 06:21

„Doi bărbaţi de naţionalitate suedeză cu vârsta de 45 de ani au fost aparent răpiţi în timp ce erau în drum spre ieşirea din Siria”, a declarat o purtătoare de cuvânt a ministerului, Lena Tranberg.

„Nu ştim ce se întâmplă şi nici cine este responsabil. Ambasada noastră de la Beirut caută să se informeze”, a adăugat ea.

Identitatea celor doi nu a fost confirmată. Ar fi vorba despre un fotograf şi un jurnalist independent care lucra pentru presa suedeză.

Ambasadorul Suediei în Siria, care îşi are reşedinţa în Beirut, a declarat pentru televiziunea publică SVT că alerta a fost dată sâmbătă seară de familiile celor doi, care au declarat că aceştia au fost răpiţi.

Ministerul Afacerilor Externe a refuzat totuşi să precizeze cum a aflat misiunea diplomatică despre dispariţia celor doi.