Doi morţi şi 19 răniţi într-un schimb de focuri la Toronto

Publicat: 17 07. 2012, 09:11
Actualizat: 14 12. 2013, 02:51

„Două persoane au fost ucise într-un schimb de focuri”, în cursul unei petreceri, a anunţat şeful poliţiei Bill Blair într-un mesaj postat pe Twitter. „Morţii sunt un bărbat şi o persoană de sex feminin”, a precizat el.

Atacul armat a izbucnit în partea de est a oraşului, după o ceartă la un grătar la care participau numeroase persoane.

Persoanele ucise sunt un bărbat în vârstă de 20 de ani şi o adolescentă, potrivit lui Bill Blair.

Unii dintre răniţi nu au fost atinşi de focuri de armă, a declarat o poliţistă, Wendy Drummond.

În cursul petrecerii, la care au fost invitate peste 200 de persoane, mai mulţi indivizi au fost implicaţi într-o altercaţie, provocând un schimb de focuri de armă, potrivit şefului poliţiei. „Este vorba despre cel mai grav incident cu violenţă în care sunt utilizate arme de foc” din Toronto, a subliniat el. „Multe persoane nevinovate au fost rănite în această noapte” de luni spre marţi, continuă Bill Blair.

Potrivit postului CityNews, o femeie în vârstă de 20 de ani a fost rănită de un glonţ la nivelul spatelui, iar cel puţin alte opt persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, care au fost rănite prin împuşcare, au fost spitalizate.

Poliţia caută martori.

O persoană a fost arestată de către forţele de ordine, care se află, de asemenea, în căutarea a cel puţin două persoane care au deschis focul, potrivit lui Bill Blair.