Primul poliţist, rănit la cap, a murit pe loc, în timp ce al doilea a murit din cauza rănilor, după ce a fost transferat la un spital din apropiere, potrivit unei surse medicale.
Ceilalţi doi poliţişti au fost spitalizaţi cu răni grave, afirmă aceeaşi sursă.
Conform primelor informaţii ale poliţiei, tirurile au fost executate cu o puşcă de tip Kalaşnikov şi cu un pistol.
Poliţiştii, pe două motociclete, urmăreau o maşină de teren în cartierul Rentis, în urma unui apel telefonic al unui angajat de la un chioşc, victimă a unui jaf comis de pasageri din acest vehicul.
Vehiculul fusese furat şi avea plăci cu numere de înmatriculare false, potrivit poliţiei.
Ministrul Protecţiei Cetăţeanului, Christos Papoutsis, şi-a întrerupt o vizită oficială la Ankara, unde a ajuns marţi, urmând să revină miercuri în capitala greacă, potrivit unui comunicat ministerial.
Contactat telefonic de postul public grec de televiziune, Christos Papoutsis a anunţat că ancheta poliţiştilor se îndreaptă, concomitent, „spre pista crimei organizate şi pista teroristă”.
„Ancheta este în curs (…), dar puştile Kalaşnikov sunt utilizate atât de grupări din crima organizată, cât şi de terorişti”, a declarat ministrul.